Să dai, iată marea fericire a vieţii. Să dai mai ales la timp, fiecare lucru la vremea lui. Să dai râsul, să dai lacrimile… să-ţi trăieşti avânturile, să-ţi trăieşti durerea… să înhaţi raza de bucurie care fuge, să-ţi arăţi dinţii frumoşi în râsul pe care nişte ochi umezi ţi-l cerşesc, şi apoi, apoi să plângi nebuneşte, din toată inima, sătulă de bucurie!
Să plângi un timp… şi apoi… să râzi!
Panait Istrati - “Neranţula”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu